2011 - Anul European al Voluntariatului

“Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!”


Anul European al Voluntariatului susține eforturile cetățenilor europeni de a contribui la producerea unei schimbări în cadrul comunităților în care trăiesc. Sloganul acestuia, “Oferă-te voluntar! Schimbă ceva!”, a fost prezentat de Vicepreședintele Viviane Reding, Comisar European pentru Justiție, Drepturi Fundamentale și Cetățenie, în cadrul ceremoniei de lansare a Anului European al Voluntariatului. „În ființa noastră este adânc înrădăcinată capacitatea de a lua atitudine și de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate. Voluntariatul consolidează valorile noastre europene fundamentale: solidaritatea și coeziunea socială. Odată cu lansarea Anului European al Voluntariatului, doresc să mobilizez sprijinul pentru susținerea acelora care produc o schimbare. Este momentul să împărtășim și să oferim, să ne concentrăm pe sprijinirea celor care ajută!”.

De ce să alegi voluntariatul? Pentru că sunt cel puțin 15 de răspunsuri pe care le-am găsit noi gândindu-ne la oportunitățile pe care le avem și care ne inspiră.
 
1. Simți că faci parte din ceva important.
2. Este un motiv bun să iesi din casă.
3. Contribui la o cauză care te interesează.
4. Îți pui în valoare si îți dezvolți calitățile și te bucuri de rezultatele eforturilor tale.
5. Ai oportunitatea de a a cunoaste oameni noi, de a ți-i face prieteni si de a purta conversații care îți pot schimba viața.
6. Explorezi noi arii de interes.
7. Îi ajuți pe cei care nu se pot descurca singuri și le poți da puterea de a merge mai departe.
8. Poți contribui la fericirea celorlalți.
9. Ajuți la construirea unui viitor mai bun.
10. Contribui la siguranța comunității din care faci parte si îi mulțumesti pentru sprijinul oferit.
11. Îi motivezi pe ceilalți, îi poți influența pozitiv si poți devei un model.
12. Îți îmbunătățeste felul în care relaționezi cu tine însuți, te motivează, devii mai încrezător în forțele proprii.
13. Îți dă un start bun în carieră.
14. Fiecare zi devine importantă.
15. Arăți că îți pasă.

Principalele obiectivele ale Anului European al Voluntariatului urmăresc:


• reducerea obstacolelor din calea activității de voluntariat în Uniunea Europeană;
• oferirea de mijloace de acțiune organizațiilor de voluntariat și îmbunătățirea calității voluntariatului;
• recompensarea și recunoașterea activităților de voluntariat;
• sensibilizarea cu privire la valoarea și importanța voluntariatului.

Principalele activități incluse pe agenda Anului European al Voluntariatului cuprind:


EYV 2011 Tour – De-a lungul anului 2011, voluntarii au ocazia de a face un tur prin țările Uniunii Europene, cu scopul de a-și prezenta munca și de a intra în contact cu factorii de decizie și cu publicul;
EYV Relay - 27 de voluntari „de legătură” au rolul de a monitoriza activitatea a 54 de organizații de voluntari și de a produce rapoarte scrise, audio si video, care urmează să fie difuzate de către mijloacele de informare în masă. La sfârșitul anului, rapoartele combinate vor fi reunite într-un documentar de calitate, care va prezenta principalele rezultate ale Anului European al Voluntariatului și ale turului organizat în acest context;
4 conferințe tematice – prin care se dorește evidențierea unor aspecte-cheie referitoare la voluntariat:
    - 8 ianuarie, Budapesta - recunoașterea voluntariatului;
    - mai/iunie - celebrarea voluntarilor și a contribuției importante a acestora;
    - octombrie - oferirea de mijloace de acțiune organizațiilor de voluntariat;
    - decembrie - conferința de închidere cu privire la provocările viitoare.


Ideea de a aduce voluntariatul pe agenda priorităților Comisiei Europene pentru anul 2011 a apărut încă din anul 2008, când în întreaga Europă a avut loc o campanie inițiată de Centrul European de Voluntariat (Centre Européen du Volontariat - CEV) în acest scop. În plus, anul 2011 marchează aniversarea a 10 ani de la Anul Internațional al Voluntariatului (International Year of Volunteers - IYV), celebrat în anul 2001, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite.

Conform unui studiu Eurobarometru din mai 2010, 3 din 10 europeni susțin că sunt implicați în mod activ ca voluntari. Există multe definiții și tradiții diferite privind activitatea de voluntariat; elementul comun al acestor activități constă în faptul că, indiferent de locul unde se adună oamenii pentru a se ajuta unii pe alții și pentru a-i sprijini pe cei aflați în dificultate, de acest lucru beneficiază atât societatea în ansamblu, cât și voluntarii. Prin intermediul voluntariatului, oamenii câștigă cunoștințe, își exersează abilitățile și își extind rețelele sociale, fapt ce poate conduce, adesea, la oportunități noi sau mai bune de angajare, precum și de dezvoltare socială și profesională.




Rolul instituțiilor europene


Comisia Europeană sprijină tinerii să participe la activitațile de voluntariat; prin intermediul Serviciului European de Voluntariat, mii de adolescenți și tineri călătoresc în afara țărilor de origine pentru a preda și promova sensibilizarea culturală și pentru a dezvolta importante abilități pentru viată.
 
Un rol important în desemnarea anului 2011 Anul European al Voluntariatului l-a avut Parlamentul European, care a sprijinit ideea recunoașterii și susținerii voluntariatului, ca formă de cetățenie activă la nivelul Europei. O Declarație a Parlamentului European, prin care se solicită Comisiei Europene, instituția abilitată să ia decizia declarării anului 2011 Anul European al Voluntariatului, a fost inițiată de Euparlamentarul Marian Harkin. Acestă declarație a fost adoptată de către Parlamentul European, în data de 15 iulie 2008, cu 454 de semnături. Apelul a fost susținut atât de alte instituții europene, cât și de 17 rețele europene de organizații care lucrează cu voluntari. Inițiativa, coordonată de Centrul European de Voluntariat, își propunea să aducă voluntariatul în rândul priorităților de pe agenda europeană și, de asemenea, elaborarea unei politici coerente de încurajare și sprijinire a dezvoltării voluntariatului, atât la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivelul statelor membre. În sprijinul inițiativei au venit datele existente la nivel european, potrivit cărora 3 din 10 europeni sunt voluntari și 80% din populația Uniunii Europene consideră implicarea activă în viața socială drept crucială pentru democrație. În plus, Anul Internațional al Voluntariatului a demonstrat clar că atenția sporită a factorilor politici și decizionali asupra acestui subiect poate aduce contribuții importante în sensul creșterii interesului cetățenilor pentru voluntariat și al creșterii eforturilor de întărire a infrastructurii pentru voluntariat.
 
În cadrul Parlamentului European există un grup de interese pentru voluntariat foarte bine organizat, condus de Eurodeputatul Marian Harkin, care depune eforturi pentru facilitarea dialogului dintre deputații europeni și voluntari. Astfel, europarlamentarii păstrează o strânsă legătură cu reprezentanți naționali, pe care îi contactează pentru a obține informații despre ce se întâmplă în țara și în regiunea lor, pentru a afla cum se pot implica la nivel național. De asemenea, Parlamentul European colaborează activ cu Alianța Anului European al Voluntariatului 2011.
 
Alianța Anului European al Voluntariatului (European Year of Volunteer 2011 Alliance - EYV 2011 Alliance) este un grup informal deschis, care conține membri ai numeroase rețele europene active în voluntariat. Începând din anul 2007, Alianța Anului European al Voluntariatului și-a propus să lucreze, prin intermediul membrilor săi, la promovarea, organizarea și implementarea Anului European al Voluntariatului. Aceasta conține în prezent 35 de rețele europene care au împreună mai mult de 2000 de membri direcți și parteneri organizatori în Europa, dar și în alte continente, ajungând până la sute de mii de voluntari.



Link-uri utile


Site-ul oficial al AEV2011: www.europa.eu/volunteering

Serviciul European de Voluntariat: http://ec.europa.eu/youth/youth-in-action-programme/doc82_en.htm

Alianța Anului European al Voluntariatului 2011: www.eyv2011.eu

Centrul European de Voluntariat: http://www.cev.be/

Punctul Național de Coordonare al AEV2011 în România: www.eurocult.ro

Pagina Facebook a AEV2011: www.facebook.com/AEV2011

Partneri:
Universitatea din Bucuresti - Platforma de educatie non-formala Stiri ONG Resurse Tineret Institutul European din Romania Solutie web TreeWorks